Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, a lăsat în urmă multe legende despre el dar și multe pilde și povestioare pe care merită să le dăm mai departe. Pilda olarului este adresată tuturor românilor care nu-și mai văd zilele de suferință. După ce vei citi această poveste spusă de regretatul duhovnic, vei privi cu totul altfel viața.
O familie a călătorit a plecat într-o excursie în Anglia și au pășit într-un magazin frumos de antichități. Doreau să cumpere un cadou frumos pentru a aniversa cei 25 de ani de căsătorie. Cei doi soți erau încântați să colecționeze produse din argilă, așa că au ales o ceașcă de ceai. Doamna a observat că ceșcuța de ceai începe să vorbească în momentul în care a atins-o.
„Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgare de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,”Nu-mi place!” „Lasă-mă în pace,” dar EL a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”
Ceșcuța de ceai continuă să povestească spunând că a fost așezată pe o roată și a tot fost învârtită până aproape a amețit, neștiind ce i se întâmplă. Aceasta i-a zis olarului: „Oprește-te!”, iar olarul i-a răspuns ferm: „Încă nu!”
Ceșcuța, până se devină ceșcuță, a avut senzația că a ajuns în iad când a fost băgată în cuptor. „Am strigat și am izbit ușa cuptorului: Scoate-mă de aici!”. În tot acest timp, olarul se uita cum se zbate ceșcuța și zâmbea: „Încă nu”.
Când mă gândeam că nu voi mai rezistă încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit.
Dar după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează, am strigat!” EL doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!”
Apoi ceșcuța a ajuns iar în cuptor simțind că se sufocă deoarece focul era de două ori mai fierbinte. După aceea, a fost scoasă afară și pusă pe raft. Olarul i-a spus în final următoarele cuvinte:
„Vreau să ţii minte: ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtita, dar dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmitat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.
Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă.
Dacă nu te-aş fi băgat pentru a două oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Învățătura pe care Arsenie Boca a dat-o spunând această poveste este evidentă: Olarul este Dumnezeu iar acesta știe toate suferințele prin care oamenii trec, însă niciuna dintre ele nu este întâmplătoare.
De multe ori, drumul pare atât de anevoios încât se instalează deznădejdea în fiecare dintre noi, însă Olarul continuă să frământe argila până se obțin lucruri frumoase. Fiecare dintre noi este o ceșcuță de ceai care la finalul suferințelor iese mai puternică și mai frumoasă.