Durerea nu poate fi învinsă decât prin rugăciune. Poți să mergi la toți medicii de pe pământ și să primești toate tratamentele posibile și imposibile, dacă nu e darul lui Dumnezeu în această lucrare, tu nu te vindeci! Hristos poate vindeca și restaura din temelie un om distrus!
În momentul în care ai intrat în Biserică, cine te îmbrățișează? Dumnezeu, căci ești în Casa Lui! Atunci când mă rog, trebuie să am două stări de rugăciune, una care vine din smerenie, cu cuvintele mele și aceea mă face deja să mă recunosc. Ce înseamnă să faci o rugăciune în care să te recunoști?
Doamne știu că sunt păcătos! Doamne știu că am greșit! Doamne știu că nu sunt vrednic! La Fel cum a spus fiul risipitor: Tată am greșit la Cer și înaintea ta și nu sunt vrednic să mă numești fiul tău! Să nu credeți că oamenii sunt sfinți. Numai dacă ai poftit ai păcătuit și numai dacă ai urât ai, ucis. Căci inima împinge mintea la păcat și nu invers.
În Numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece!
Parintele Calistrat Chifan
Nu ai știut niciodată motivul! De ce trebuie să aibă femeile capul acoperit în Biserică
Părinții și bunicii ne-au învățat regulile bisericești de care nu trebuie să ne lepădăm cand pășim intr-un sfant locas. Dar de ce femeile isi acopera capul intotdeauna si barbatii nu?
„Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau (pe Hristos), iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul”, spunea Sfantul Apostol Pavel.
Basmaua sau valul cu care femeia isi acopera capul a dat nastere la multe controverse. Si acest lucru s-a intamplat pentru ca pe de o parte nu au fost intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel, iar pe de alta parte, chiar fara sa cunoastem cuvintele Apostolului Pavel, vedem ca in biserica unele femei au capul acoperit, iar altele nu.
Pentru a intelege cum trebuie cuvintele Sfantului Apostol Pavel, trebuie spus ca locul din biserica nu este identic cu orice loc public, este unul sfintit. Iar in acest loc cu totul special, tinuta exprima in mod tainic modul de comuniune cu Dumnezeu.
Pentru crestini, descoperirea capului inseamna deschiderea fata de Dumnezeu sincer, fara viclenie. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca descoperirea capului simbolizeaza mintea care, in vremea rugaciunii, trebuie sa fie locuita de Logos, de Cuvantul lui Dumnezeu. Adica nu trebuie sa mai aiba in ea alte ganduri lumesti. Nu in zadar se cere in „Imnul Heruvic” ca toata grija cea lumeasca sa o lepadam.
Biserica vesteste ca barbatul este cap femeii si ca “femeile trebuie sa se supuna barbatilor” (Efeseni 5, 22). Ce inseamna asta? Ca odata ce mintea (capul) a fost luminata de Logos, ea trebuie acoperita, adica nu trebuie sa mai punem in ea ceva mai presus de Cuvantul primit, caci altfel se intuneca.
Asadar, faptul ca barbatii au capul descoperit, iar femeile il au acoperit, nu tine de traditia populara, ci de randuiala Bisericii.