Preacurată Fecioară, eu îţi voi aprinde candela, tu să ai grijă! Ce minune face candela aprinsă la icoana Maicii Sfinte! Rugăciunea specială care se spune cu credinţă:

Preacurată Fecioară, eu îţi voi aprinde candela, tu să ai grijă! Ce minune face candela aprinsă la icoana Maicii Sfinte! Rugăciunea specială care se spune cu credinţă:

”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!”

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii.

Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu sşi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

Părintele Stefanos Anagnostopoulos – Explicarea Dumnezeiestii Liturghii

Locul din România pe care puțini îl știu și unde niciun cuplu care s-a căsătorit nu a divorțat. Povestea locului este una extraordinară:

Pe dealul Flămânda de la marginea oraşului Câmpulung străjuieşte o biserică ce poate fi văzută din toate zările. Deşi istoria ei începe în urmă cu 1.000 de ani, faima nu i se datorează vechimii, ci unui mormânt în care se află o mireasă, ucisă de soartă, chiar în ziua căsătoriei. Ridicată pe la 1200, după ce domnitorul Negru Vodă şi-a pus la Câmpulung temelia cetăţii,

Biserica Flămânda, cunoscută şi sub numele de „Biserica Miresei”, a căzut definitiv în paragină spre sfârşitul epocii interbelice. O ruină însă ce avea să renască miraculos, cu preţul unei vieţi omeneşti. O poveste adevărată, cutremurătoare ca o tragedie antică. Se întâmpla în anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, când o tânără, Margareta Ştefănescu, se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi.

Margareta, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată toată lumea bună a Câmpulungului. Numai că, în localitatea Găeşti, automobilul familiei Ştefănescu s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu lemne. În urma incidentului, Margareta,

îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care şi-a pierdut viaţa, la numai 26 de ani, ceilalţi pasageri – mama, tatăl şi mirele – scăpând fără nicio zgârietură. Drama a zguduit familia boierului Ştefănescu, mai ales că Margareta era singurul lor copil. Îmbrăcată chiar în rochia de mireasă, purtată în ziua accidentului, pe care se mai vedeau petele de sânge, Margareta a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală.

La scurt timp după înmormântare, boierul Gheorghe Ştefănescu a început să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”. Înţelegând mesajul, Ştefănescu ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda, acolo unde, cu aproape două sute de ani în urmă, lăcaşul numit şi „Schitul Mireselor” le făcea zestre celor mai nevoiaşe fete din Câmpulung, care hotărau să se mărite, folosind donaţiile strânse de la enoriaşi.

Duhul miresei protejează locul
Om înstărit, boierul Gheorghe Ştefănescu a pus piatra de temelie în anul 1938, iar, după numai doi ani, lăcaşul era deja ridicat. Cunoscutul arhitect George Matei Cantacuzino a conceput biserica în stilul moldovenesc al Muşatinilor, cu care se înrudea prin strămoşii săi. Cei care au desăvârşit construcţia din piatră albă de Albeşti au fost nişte meşteri italieni, stabiliţi la Campulung, Victor Mezzaroba, Luigi Pavoni şi fraţii De Nicolo. Înainte de-a fi încheiată pictura interioară, rămăşiţele pământeşti ale Margaretei Ştefănescu au fost deshumate de la Bellu, aduse la Câmpulung, şi aşezate în biserica ridicată în amintirea ei, sub o lespede de mormânt, albă precum un voal de piatră.

În 1942, a plecat dintre cei vii şi mama Margaretei, fiind aşezată alături de fiica sa, în aceeaşi biserică. În anul 1948, pe data de 15 august, când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, Patriarhul de atunci, Părintele Iustinian Marina, avea să sfinţească această ctitorie. De faţă s-a aflat însuşi ctitorul, Gheorghe Ştefănescu, ale cărui oseminte odihnesc astăzi lângă soţie şi fiică, sub cea de-a treia lespede de piatră. De atunci, biserica a devenit un loc de pelerinaj, sute de tineri din Câmpulung, dar şi din împrejurimi, vin să se căsătorească aici, iar parohul, părintele Marian Diniţoiu, crede că duhul binefăcător al miresei moarte în tragicul accident protejează oamenii acestui loc.

„De când sunt preot aici, am oficiat peste două sute de cununii religioase, însă nu a existat niciodată vreun divorţ. Nu sunt poveşti, oamenii locului povestind că nici înainte nu s-a petrecut vreun divorţ în familiile celor care şi-au unit aici destinele. Locul este binecuvântat deci de Dumnezeu, atât prin îndelungata sa istorie, cât şi prin tragedia miresei ce odihneşte în biserica noastră. Mă tulbură şi pe mine, ca preot, această legendă în care cred adânc, pentru că am avut semne de confirmare. Adevărul este că mireasa le poartă noroc tuturor tinerilor căsătoriţi care trăiesc şi se bucură de viaţa pe care ea nu a mai apucat-o!”, mai susţine preotul.

Sursa: ganduridinierusalim.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!