Să respingem orice gând rău spunând așa: „Nu mi se întâmplă nimic rău, Dumnezeu are grijă de mine, sunt sigur de asta”
De gândurile noastre depinde ce şi cum trăim. Cu condiţia să fie gânduri bune.
Dar pentru a avea gândul cel bun, e nevoie să îndepărtăm sursele de urât şi de rău din viaţa noastră. Altfel, lupta devine foarte grea şi riscul de a o pierde foarte mare.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Nu încerca să schimbi lumea, schimbă-te pe tine, o părticică din lume va deveni mai bună şi prin asta va beneficia întreaga omenire”. La fel este şi cu gândurile. Gândul meu bun ajută ca întreaga lume să fie mai bună, iar gândul meu rău face mai rea întreaga lume. Noi suntem înconjuraţi de o lume nevăzută, o lume a duhurilor, bune şi rele. Duhul rău vine cu un gând rău la mine, îl primesc şi atunci chiar se petrece răul acela.
Deci, ne atragem răul prin gând. Să respingem orice gând rău: „Nu mi se întâmplă nimic rău, Dumnezeu are grijă de mine, sunt sigur de asta”. Şi dacă mi se întâmplă, totuşi, să fiu conştient că e un semn de la Dumnezeu că am greşit ceva. Cea mai bună apărare este tot rugăciunea. Când ne începem ziua, să ne închinăm şi să cerem lui Dumnezeu, sfinţilor şi îngerului păzitor, să aibă grijă de noi şi astfel să alungăm orice frică. Dacă ne-am încredinţat viaţa în mâinile Domnului, de ce să ne mai temem? Eu, personal, sunt absolut convins că omului care se roagă dimineaţa nu i se întâmplă nimic rău.
Extras din interviul cu Părintele Clement Păunescu, stareţul Mânăstirii Slănic din Argeş
Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti! Cum se face rugăciunea ca să fie primită:
Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulţumeşti.
Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi.
Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.
De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înţelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară. Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. Iar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi.