Roagă-te Sfântului de azi dacă ai probleme financiare! Cine se roagă așa azi, va fi ocrotit tot anul:
Sfîntul Grigorie Teologul
Obiceiuri. Tradiții. Superstiții. În popor se zice, că în viaţa reală Sfîntul Grigorie Teologul chiar a cercetat pe cei bolnavi și a tămăduit pe mulți dintre ei, a ajutat mulți năpăstuiți și a sprijinit numeroși neputincioși.
Se mai spune, că ar fi salvat de la înec sau de arsuri, dar principala „misiune” a sa, potrivit poporului, era aceea de a-i apăra, numai pe cei care-i „țineau” ziua de pericolul ologirii, adică de paralizia membrelor inferioare. Cei deja ologiți așteptau ziua aceasta, crezînd că acum se vor însănătoși.
Femeile nu lucrau temîndu-se să nu aibă copii ologi. Se mai credea, că cei care vor lucra în ziua aceasta nu vor avea spor la creșterea vitelor în anul respectiv, dar şi vor avea pagube cauzate de lup.
Dacă se serbează această zi Sfîntul dă ploaie la timp și ciorile nu vor mînca semănăturile. Se zice că nu trebuie să dai nimic din casă în această zi, altfel vei avea pagube tot anul.
Chiar și în casele fără vite e bine să fie sărbătorit Sf. Grigorie ca să-i ocrotească tot anul. Potrivit altor credințe Sfîntul Grigorie Teologul ar fi fost ocrotitorul văduvelor, lemnarilor, ultimii spuneau că-i ajută mult în meșteșugul lor.
Sărbătoarea populară a Sfîntului Grigorie Teologul face parte din ciclul Filipilor de iarnă.
**
Sfantul Grigorie Teologul este aparatorul vaduvelor: Vaduvele care au probleme financiare, de sanatate sau sunt inconjurate de dusmani aprigi, trebuie sa se roage si sa ceara ajutor Sfantului Grigorie, cel care, de secole, este aparatorul lor dovedit.
Gospodina care nu respecta sarbatoarea, spala rufe si arunca laturi in curtea casei, dupa ce a impartit ofrande pentru morti, ramane vaduva.
**
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului
25 Ianuarie
Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1:
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai cercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile Cuvântului. Deci roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Icosul 1
Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
Condacul al 2-lea
Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către cer, așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare cinstite s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru care noi te cinstim așa:
Bucură-te, păstor al fecioriei;
Bucură-te, iubitor al înfrânării;
Bucură-te, cinstitor al pustniciei;
Bucură-te, îndemnător al milosteniei;
Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;
Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;
Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;
Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;
Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;
Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!