Rostește azi rugăciunea către Mântuitorul Iisus Hristos, pentru izbăvirea de boală

Mântuitorul Iisus Hristos – Trăim într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi. Fie că s-au îndepărtat prea tare de Dumnezeu, fie că stilul de viață este unul precar, oricare dintre aceste două aspecte pot juca un rol în îmbolnăvirea constantă a oamenilor din jurul nostru.

Dacă și tu ai printre apropiați o persoană grav bolnavă, rugăciunea aceasta, către Mântuitorul Iisus Hristos este grabnic ajutătoare…

”Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră!

Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta, Te rog îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.

Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi este de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră.

Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: Iertate îţi sunt păcatele!.

Amin.”

Citită de 3 ori, Rugăciunea la Sfântul Toma vă scapă de toate necazurile!

Rugăciunea la Sfântul Toma – Credincioșii care au probleme, trebuie să citească rugăciunea Sfântului Toma, care le poate aduce mari bucurii în viață. Sfântul Toma, unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului a lăsat totul în urma sa, ca să-l urmeze pe Hristos…

Rugăciunea la Sfântul Toma – Se citește de trei ori
„O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce îndoielnic şi zăbavnic te-ai arătat spre adeverirea desăvârşită a dumnezeieştii Taine a Învierii Domnului şi a preaslăvirii Preacuratei Sale Maici, cel ce în viaţa ta şi după moarte făcător de minuni te-ai arătat şi cu mucenicească cunună te-ai încununat, apără turma lui Hristos de toată rătăcirea şi îndoiala; pe noi, cei zăbavnici cu inima, ne întăreşte pe piatra mărturisirii Sale; cu rugăciunile tale dă tămăduire rănilor sufletelor şi trupurilor noastre şi ne mijloceşte mântuirea la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!

Spre adeverirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi spre încredinţarea neamurilor datu-ţi-s-a ţie, Sfinte, şi darul de a săvârşi minuni, ca toţi, văzându-le, să slăvească pe Dumnezeu Cel ce ţi-a dăruit ţie putere multă Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfinte Apostole Toma, roagă-te pentru noi, păcătoșii!
O, Sfinte Apostol a lui Hristos Toma! Te rugam, ocrotește-ne și păzește-ne pre noi cu rugăciunile talede ispitele diavolești, de căderile în păcat și cere nouă, robilor lui Dumnezeu (aici se rostește numele celui ce se roagă) ajutor de sus în vremea necredinței, ca să nu ne împiedicăm de piatra ispitirii, ci să mergem neabătut pe calea poruncilor lui Hristospână vom ajunge în fericitele locașuri ale raiului.

O, Apostol al Mântuitorului! Nu ne rușina pre noi, ci fii nouă ajutor și apărătorîn toată viata noastră și ajută ca această viaţă vremelnicăsă o săvârșim cu frică de Dumnezeu și cu evlavie și să ne învrednicim de răspuns bine-primit la Strașnica judecată a lui Hristos,ca să preaslăvim preafrumosul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin”.

 

error: Content is protected !!