Rostiți Psalmul 50 atunci când alegeți să tămâiați casa

Oricine creștin știe că pentru a avea liniște și bucurie în casă, în fiecare luni, miercuri și vineri a săptămânii trebuie să tămâieze casa. În același timp, trebuie spusă și o rugăciune.

Puteți rosti Psalmul 50

Sunt multe persoane care atunci când dau cu tămâie în locuința lor, spun următoarea rugăciune:

“Mântuieşte Doamne poporul tău şi binecuvintează moştenirea Ta / Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte / Şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul tău!”.

De asemenea, se recomandă a fi rostit Psalmul 50, de mare ajutor oricărui credincios aflat în durere sufletească sau trupească. Totodată, se poate spune cu toată inima rugăciunea Tatăl nostru sau rugăciunea sfintei cruci:

“Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui; să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară diavolii…”.

Cum se aprinde tămâia
Pentru a aprinde tămâia este indicat să folosiți un cărbune special, care se aprinde foarte ușor și are o durată mare, care se poate achiziționa de la orice biserică. La fel de utili sunt cărbunii aprinși, folosiți și de bunicii noștri. Nu folosiți vată îmbibată în spirt!

Tămâia alungă forțele răului, fie că sunt venite de la oameni, fie de la diavoli și îndepărtează prezența acestuia din casa și viața dumneavoastră.

Rugăciunea inimii te scapă de vrăjmași… Se rostește dimineața, înainte de a te ridica din pat!

Potrivit sfinților părinți, pentru a tăia ispitele vrăjmașului, trebuie să spunem permanent rugăciunea lui Iisus. Iată care sunt celelalte arme importante cu care putem să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu, lăsând ispitele deoparte.

Rugăciunea inimii se începe dimineața, din pat
Este indicat ca rugăciunea inimii – ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” – e indicat ca aceasta să fie spusă încă de la prima oră a dimineții, chiar când sunteți în pat.

Diavolul nu suportă rugăciunea, să nu uitați asta niciodată și odată ce veți simți prezența lui Dumnezeu, acesta va fi distrus. Această incredibilă rugăciune se spune permanent: și când sunteți pe drum, în mașină, în timp ce mâncați, beți, în absolut orice împrejurare.

Smeriți-vă!
O altă armă extrem de importantă împotriva diavolului este smerenia. Nu vă mândriți niciodată, faceți fapte bune, fiți milostivi și veți vedea cum lucrurile bune vor încep să intre în viața dumneavoastră, iar Diavolul nu se va mai apropia.

Nu în ultimul rând, aveți grijă să iubiți curat, din tot sufletul dumneavoastră. Doar cel care are o asemenea iubire, îl are pe Dumnezeu alături: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el”.

Psalmul 50

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta
2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3.Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.

4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
5. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.

6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
12. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.

14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fa bine, Doamne, intru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

error: Content is protected !!