Rugăciune către Maica Domnului. Citeste si distribuie

Rugăciune către Maica Domnului. Citeste si distribuie

În general, această rugăciune este așezată în cărți la sfârșitul Paraclisului Maicii Domnului. Poate fi rostită zilnic întrucât este scurtă și poate fi învățată ușor.

Prin aceste puține cuvinte îi cerem Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu să ne ajute să ne curățăm sufletele de toate păcatele. Maica Domnului este cea mai mare mijlocitoare pentru noi în cer. Rugăciunea ei are mare putere și trecere înaintea lui Dumnezeu deoarece ea L-a purtat în pântece și L-a născut pe Măntuitorul lumii.

Rugăciune către Maica Domnului

Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea singură preacurată și cu sufletul și cu trupul, cea singură mai presus de toată curăția și întreaga înțelepciune și feciorie, ceea ce singură toată te-ai făcut lăcașul a tot Darul Preasfântului Duh și, de aici, și pe înseși puterile cele nematerialnice cu neasemănare le covârșești cu curăția și cu sfințenia sufletului și a trupului, caută spre mine, pângăritul și necuratul, și spurcatul și cu sufletul,

și cu trupul, cu întinăciunea împătimirii și a vieții mele celei dezmierdate; curățește-mi cugetul meu cel împătimit; spală și îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite și orbite;

îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile mele; slobozește-mă de obiceiul cel prea-rău și urât care mă tiranisește, al necuratelor prinderi în minte și al patimilor; oprește-mă dinspre tot păcatul cel cu lucrare și dăruiește trezvire și dreaptă socoteală întunecatei și ticăloșitei

mele minți, spre îndreptarea greșelilor și a căderilor mele, ca, din întunericul păcatului izbăvindu-mă, să mă învrednicesc a te slăvi și a te lăuda cu îndrăzneală pe tine, cea singură adevărată Maică a adevăratei Lumini, a lui Hristos, Dumnezeul nostru; că tu singură împreună cu Dânsul și printr-Însul ești binecuvântaată și preaproslăvită de toată zidirea cea văzută și nevăzută, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Altă rugăciune către Maica Domnului:

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre.

Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească;

neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii.

Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor.

Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.

Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți.

Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!