Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi.
Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.
Traditii si Obiceiuri de anul nou! VIDEO mai jos, Distribuie mai departe clipul, nu lasa datinile sa moara! Lasa un Like si un comentariu la video si spune parerea ta! Multumim!
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale.
Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.
Sfântul Ioan Botezătorul este o zi importantă din calendarul bisericesc, fiind sărbătorită pe 7 ianuarie. Oamenii trebuie să țină cont în această zi de anumite superstiții străvechi, altfel vor avea ghinion tot anul.
Se spune că acesta face legătura dintre Vechiul și Noul Testament, fiind cel mai important prooroc.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul proroceşte venirea lui Iisus Hristos, ÎL botează şi ÎL prezintă oamenilor drept Mesia.
„Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-l ştiam pe El, dar cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste (cel) care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este cel ce se botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu”, spune Sfântul Ioan Evanghelistul (Ioan 1, 32-34).
Întrucât ziua de 7 ianuarie este așa importantă pentru comunitatea credincioșilor, oamenii trebuie să țină azi cont de o serie de superstiții străvechi, altfel se spune că vor fi triști tot restul anului. De aceea, ți-am scris o listă cu tradiții populare și obiceiuri românești pe care ar trebui să le respecți vineri.