Rugăciunea către arhanghelul Gavriil aduce bucurie sfântă, lumină și nădejde!

Dacă vreți ca bucuria să intre în viața dumneavoastră, iar sufletul tulburat și înspăimântat de necazuri să fie liniștit, citiți cu toată dragostea și credința rugăciunea către sfântul arhanghel Gavriil.

Arhanghelul bucuriei
Întrucât a primit de la Dumnezeu poruncă de a aduce oamenilor bune vestiri, arhanghelul Gavriil este cunoscut și sub denumirea de arhanghelul bucuriei. Se spune că acesta este cel care se arată oamenilor, luminând inimile lor prin arătarea sa duioasă.

De altfel, arhanghelul Gavriil este cel care a vestit Anei nașterea proorocului Samuel, apoi Elisabetei și lui Zaharia pe marele prooroc Ioan Botezătorul. Și tot Gavriil a vestit Fecioarei Maria nașterea Mântuitorului.

Iată mai jos și textul rugăciunii!
“Gavriil Sfinte Gavriile, mijlocitorule al bucuriei și binevestitorule al mântuirii, preschimbătorule al necazului și pierzătorule a tot răul!

Fii mie ajutător în ceasul când voi fi biruit de patimă, cercetează-mă cu sfânta ta cercetare, luminează-mi sufletul întunecat de păcate multe, întărește-mă să fac faptele cele bune!

Strig către tine cu strigăt mare, și rugându-mă, cad la tine: nu mă trece cu vederea pe mine, robul tău, ci degrab sârguiește-te ca să nu mă ajungă sfârșitul, ca moartea să nu apuce înainte și să răpească ticălosul meu suflet, care încă pătimește în obiceiurile spurcate, și să mă iei nepregătit din această viață, și să mă duci fără de răspuns înaintea Celui ce judecă după faptele fiecăruia.

Ci ca acela ce ai către Dumnezeu îndrăznire a te ruga pentru toți, cere să mi se ierte și mie greșelile!.

Amin.”

Pentru a avea liniște, spor și realizări toată săptămâna, rostiți această rugăciune!

Din popor se știe că așa cum îți vei începe ziua de luni, așa îți va merge toată săptămâna. Pentru a avea parte de liniște, spor și realizări în toate cele șapte zile săptămânii, citiți în fiecare luni această rugăciune, de mare ajutor.

Puteți să o rostiți cu glas tare sau în gând…
Nu contează dacă veți citi rugăciunea înainte să plecați de acasă, sau în drum spre serviciu, cu voce tare sau doar în gând. Important este să vă puneți tot sufletul și veți vedea rezultatele.

Iată mai jos și textul rugăciunii!
“Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești.

Deci astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, în această lume iar nu în cealaltă viață. Și Iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai.

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulţumesc pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor…

Acum și pururea, și-n vecii vecilor,

Amin”.

error: Content is protected !!