Rugăciunea de Crăciun! Să o spui în tot acest Post Sfânt al Crăciunului, până pe 27 decembrie

Darurile și minunile ei nu se pot povesti. Încearcă din toată inima să faci asta, pentru că Iisus pentru tine, pentru mine, pentru fiecare Se naște pe pământ! Fă-i iesle în sufletul tău bun!

 

Acatistul Naşterii Domnului

 

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

 

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

Vatican, vezi VIDEO de mai jos si lasa parerea ta in comentarii. Daca ti-a placut nu uita sa te abonezi (subscribe) la canalul lor de Youtube, este gratis! De sarbatorii fii mai bun, hai sa-i ajutam!

 

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:

Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;

Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;
Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;

Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

 

Iată, vine Hristos, pe cel viclean să-l sfarme, pe cei din întuneric să-i lumineze şi să-i dezlege pe cei legaţi de păcate, Căruia, cu îngerii întâmpinându-L, să-I strigăm: Aliluia!

 

Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerită, veniţi să mărim pe Hristos, Mântuitorul nostru, Care Se naşte cu trup pentru mântuirea noastră, strigând

Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai pogorât, înalţă-ne pe noi la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat trup ca al nostru, scapă-ne pe noi de patimile trupeşti;
Iisuse, Cel ce eşti Domnul Păcii, dă-ne nouă, celor învrăjbiţi, pacea Ta;
Iisuse, Cel ce ai fost lăudat de toată făptura cea necuvântătoare, dă-ne nouă, celor necuvântători, să Te lăudăm neîncetat;

Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptăţii, Cel ce S-a născut negrăit, în peşteră, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce ne-am făcut peşteră a toată necurăţia, prin călcarea poruncilor Lui, pentru care, pocăindu-ne, cântăm: Aliluia!

Ca să mă izbăveşti din robia celui viclean, ai binevoit a Te îmbrăca în chip de rob, Cuvinte cel fără de început şi de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pentru care, slăvind milostivirea Ta

Hristos, cu trupul arătându-Se, Se sălăşluieşte în noi în chip negrăit. Veniţi, credincioşii, să vedem slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

error: Content is protected !!