Rugăciunea de DUMINICA făcătoare de minuni

Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni este foarte puternică. Și nu e credincios care să fi respectat acest ritual și să nu fi avut rezultatele așteptate.

Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni se rostește vreme de 9 duminici, la aceeași oră, cu 9 lumânări din ceară curată aprinse. Este de preferat ca ritualul să se facă imediat după revenirea acasă de la slujba de la biserică. Sau se poate face și seara, înainte de culcare. Efectele rugăciunii sunt și mai puternice dacă se împarte Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni la câte 9 persoane, în fiecare duminică.

Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni

„Doamne, auzi rugăciunea mea! Ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta. Auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. Că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viață mea o călca în picioare. Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine. Și inima mea e încremenită înlăuntrul meu.

Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Ține mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce față Ta de la mine, că să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineață milă Ta, că la Ține mi-i nădejdea.

Arată-mi calea pe care voi merge, că la Ține am ridicat sufletul meu. Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Ține alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de starpeste pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.  Amin.”

Nu au vrut sa ne lase sa urcam in avion pentru ca aveam pasaport de Romania! Zbor cu peripetii, oare a meritat? Vide complet:

Rugăciunea care face minuni în Postul Sfintei Marii

În situații dificile, în momente de cumpănă, simțim nevoia să ne întoarcem privirea către cer și să ne rugăm. Iar cel mai mare sprijin la nevoie vine de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Rugăciunea care face minuni este foarte puternică pentru cei credincioși.

Ritualul pentru rugăciunea care face minuni
O, Tu, Preasfântă stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare,

Către tine se îndreaptă gândul meu, inima mea și toate simțămintele mele. Și te rog, cu lacrimi, să-mi spui, Măicuță sfântă, cât mai am de îndurat această durere? Până când vrăjmași nevazuți ai neamului vor da lovituri atât de puternice? Până când ne vor fi pângărite și necinstite trupurile, sufletele și viețile?

Ridică-te, Stăpâna noastră, și zdrobește-ne vrăjmașii, ai noștri și ai Fiului Tău, Iisus Hristos, îngrozește-i prin nebiruita-ți sfințenie și îndreaptă-ne pe noi pe cărările mântuirii, ca să-L preamărim pe Dumnezeu.

Roagă-te, Sfântă Fecioară, pentru sfânta biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, pentru rudele mele, pentru văduve, orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți pentru credință, pentru salvarea celor rătăciți, pentru răposați. Ajută-ne să ne pocăim, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a Fiului Tău, care a venit pe pământ să sufere chinuri barbare pentru noi, oile păcătoase.

Roagă-te, Maică Sfântă, pentru nevoile și necazurile mele (acum se rostește dorința). Ție mă voi supune și al tău glas îl voi asculta, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin

error: Content is protected !!