Rugăciunea de grabnic ajutor a celor 9 Marți…

Rugăciunea celor 9 Marți, dacă este citită cu sufletul curat, este de mare ajutor în orice situație grea. Are o putere deosebită și îndeplinește dorințele celor ce o rostesc.

Nu durează mai mult de două minute ca să o citești iar efectul nu se va lăsa așteptat. Se citește 9 marți la rând, având o lumânare aprinsă, alături!

Rugăciunea celor 9 Marți – Iată mai jos textul…
”Doamne Dumnezeule, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima, te implor, ajută-mă să te păstrez mereu în gând și suflet astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile mele, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se rostește dorința).

Te implor, Tată Ceresc cel ce ajuți pe cei aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt orice rău care șade acum la picioarele tale.

Amin!”

Cea mai puternică rugăciune… Rostește-o ca să scapi de toate relele!

Se spune că orice rugăciune, care este înălțată în credinţă şi dintr-o inimă sinceră, este primită de Dumnezeu iar cel care îşi înalţă cererea, va primi răspuns.

Există însă o rugăciune considerată a fi una dintre cele mai puternice din ortodoxie. Forța acesteia este atât de mare încât vă ferește de blesteme și vă ajută să ieșiți din toate momentele dure pe care viața vi le oferă.

Se citește în fiecare seară, la ora 22.00
Pentru ca rugăciunea aceasta să aibă efect maxim, trebuie citită în fiecare seară la ora 22.00, atunci când se consideră că suntem eliberați de stresul zilei care a trecut. În plus, atunci când vă apucați să citiți această rugăciune nu trebuie să fiți certați cu nimeni, dacă e sărbătoare să nu munciți și să țineți post.  Dar mai ales rugăciunea trebuie spusă cu tot sufletul și nu mecanic. La rostirea acestei rugăciuni trebuie să aprindeți patru lumânări.

“În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh…
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele și blestemele cu care m-au legat vrăjmașii mei știuți și neștiuți, dezleagă-le și întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se duca, unde om nu locuiește, și apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (aici, rostești numele tău), apără-mă!

Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmașul meu (numele vrăjmașului), dezleagă-le! Dezleagă și întru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă și la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele tău), iartă-mă!

Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălțăminte, darul de Cununie, priceperi ca priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere și spor etc. (aici completezi cu tot ce crezi că ți-a fost legat). Amin!”

 

error: Content is protected !!