Rugăciunea din Postul Sfintei Marii ce îndeplinește orice dorință!

Postul Sfintei Marii se apropie și tocmai acesta este motivul pentru care venim în întâmpinarea dumneavoastră cu această rugăciune ajutătoare. Este foarte puternică și dacă este rostită cu mare credință, mai ales în postul Sfintei Marii, se spune că poate îndeplini orice dorințe.

Se rostește de 3 ori pe zi, având alături icoana Maicii Domnului!
Iată mai jos și textul rugăciunii…
„O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mă îndrept plin de încredere către tine, cerându-ți ajutor! Cred cu adevărat că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini atunci când îmi este mai greu.

Pentru a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută tuturor această rugăciune. Te rog, cu umilință și credință să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum… (se rostește dorința).

Te implor, Preasfânta celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți care mă apasă pentru că tu ai puterea, iar rugăciunea ta este singura care mă poate scoate din orice încurcătură și mă poate aduce pe calea cea dreaptă.

Acum și pururea și-n vecii vecilor,

Amin.”

Tradiții și obiceiuri de Sf. Maria

Una dintre cele mai mari sărbători creștine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la data de 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.

Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Cu ocazia acestei mari sărbători religioase, în biserici se ţin slujbe unde sunt pomeniţi cei care au părăsit această lume, dar şi cei care au purtat numele sfânt al Mariei. Totodată, femeile obişnuiesc să împartă struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au plecat pe lumea cealaltă. În unele zone, după slujba, se merge în cimitir şi se tămâiază mormintele celor dragi.

În dimineaţă acestei zile, femeile mergeau la biserica şi împărţeau struguri, prune, faguri de miere şi mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau că acum să tocmească pândării pentru păzit viile.

De Sfânta Marie mare, în august, se culeg plante de leac, care puse sub icoana Maicii Domnului se spune că dobândesc puteri tămăduitoare. Ziua Adormirii Maicii Domnului (15 August) este prin părţile Moldovei, zi de pomenire a morţilor iar nu de sărbătoare onomastică; cel mult, aceasta se poate sărbători pe 8 septembrie.

Dar să vedem superstiţiile legate de această zi.
Citește ce indică cifra nașterii despre tine.

În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte; nerespectarea acestei superstiţii aduce pericol de boală, incendiu şi boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în acele zile.

Dacă gospodarii satelor lucrează în acea zi, recoltele lor vor fi blestemate şi fără roade, vitele se îmbolnăvesc şi gospodăria se destramă.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

 

error: Content is protected !!