Rugăciunea la sfântul Filip vă ajută în clipele grele!

Rugăciunea la sfântul Filip vă ajută în clipele grele!

Cinstit de Domnul între cei 12 apostoli ai Săi, sfântul Filip le este de ajutor tuturor credincioșilor care trec prin clipe grele și primejdioase.

De aceea, când vă confruntați cu probleme, rugați-vă cu mare credință sfântului Filip și minunile nu vor întârzia să apară…
Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Nor purtător de ploaie duhovnicească, cu adevărat te-ai arătat celor de pe pământ. Adăpând inimile celor de pe pământ, ca pe o ţarină în taină. Că înconjurând cu cuvântul, ai adăpat marginile. Și ca nişte ploi verşi miruri din sicriu. Pentru aceasta, suflând în inimile cele credincioase, mireasma Duhului ai adunat într-însele, Sfinte Apostole Filip. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Ca o lumină ai fost trimis în chip de săgeată, Apostole, cu luminoase raze luminând pe cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Acum învrednicindu-te de Slava Cea Negrăită şi de Lumina Cea Neînserată, unde este veselia cea nespusă, unde este bucuria cea neîncetată, în biserica celor întâi-născuţi, unde sunt locaşurile drepţilor, roagă-te pentru toţi creştinii, Sinte Apostole Filip, Preaînţelepte.

Sfinte Filip, roagă-te pentru noi!

Izgonitor de demoni arătându-te şi luminător celor din întuneric văzându-te, ai arătat pe Soarele care a strălucit din Fecioară. Şi capiştile idoleşti sfărâmând, ai ridicat Biserici, fericite, spre Slava Dumnezeului nostru. Pentru aceasta pe tine te cinstim şi Dumnezeiască pomenirea ta strălucit o prăznuim şi cu un glas strigăm către tine, Sfinte Apostole Filip: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Cu toată dragostea te-ai Alăturat de Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, Apostole, ucenic Lui făcându-te şi Dumnezeiască slugă şi de Taine grăitor. Pentru aceasta de Dânsul fiind trimis la păgâni, ai propovăduit venirea Lui, strigând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cu toţi cinstiţii Apostoli şi cu proorocii şi cu purtătorii de chinuri, Sfinte Filip, cu cuvioşii, cu ierarhii şi cu drepţii, cu Născătoarea de Dumnezeu roagă-te, să dăruiască dezlegare de greşeli şi curăţire de multe păcate, celor ce cu credinţă săvârşesc de lumină purtătoare şi Dumnezeiască pomenirea ta”.

Să ne rugăm unii pentru alții

După datoria creştinească, după ce ne-am rugat pentru noi, să ne rugăm şi unii pentru alţii, precum ne sfătuieşte Sfântul Apostol Iacob: „Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi, căci mult poate rugăciunea dreptului, care se face” (Iacov 5, 16). În rugăciunile noastre, să ne rugăm pentru vii şi adormiţi, pentru prieteni şi pentru vrăjmaşi, şi pentru toţi cei ce au dreptul la ea: părinţi, fraţi, binefăcători, conducători bisericeşti şi lumeşti, pentru cei ce ne-au ajutat în multe chipuri şi pentru toţi cei ce ne-au poruncit nouă să ne rugăm pentru dânşii.

Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 42

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!