Rugăciunea soţiei pentru soţul ei

Rugăciunea soţiei pentru soţul ei

O, Doamne preabunule, Tu mi-ai dat un soţ al zilelor mele pe pământ, partaş sorţii mele şi sprijinul meu în vremea călătoriei acestei vieţi. Fă să cunosc că el se îngrijeşte de mine şi ajută-mă să nu întristez niciodată zilele lui, nici să fiu nemulţumitoare faţă de cel care mă sprijină şi mă îngrijeşte. Fă-mă supusă şi îndătoritoare, ca nu cumva printr-o purtare necuviincioasă să-i adaug la osteneli şi să-i amărăsc pâinea ce-o caştigă pentru mine şi copiii noştri.

Izvorule al înţelepciunii, luminează-mă să cunosc toate virtuţile familiei şi printr-o înţeleaptă chivernisire să păstrez ceea ce el adună cu osteneli şi prin sudoarea feţei sale. Ajută-mi ca prin supunere, prin dulceata purtării mele, prin răbdarea şi dragostea mea, să încununez zilele lui cu flori şi cu bucurii, să împart cu el fără cărtire toate loviturile vieţii şi să-i fiu însoţitoare nedespărţită, precum în fericire aşa şi în necaz.

Păzeşte-mă de împodobirile necumpătate şi de necuviinţele în care cad femeile care nu cunosc preţul unui şot bun, punându-şi toată fericirea lor în podoabe şi petreceri zgomotoase şi deşarte ce atrag după sine neînţelegeri, dezamăgire şi dureri. Ajută-mi să deprind toate virtuţile care fac podoaba femeii, pentru că dacă vârsta sau bolile îmi vor ridica floarea frumuseţii şi a tinereţii să-mi rămână o inimă vrednică de dragostea soţului meu şi a fiilor noştri, ca să le dau pildă bună, întărindu-i în puterea virtuţii. Ascultă, Preabunule, glasul meu cel umilit, şi trimite binecuvantarea Ta asupra zilelor noastre. Amin.

Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc:

Să te dezamăgeşti până când n-o să te mai amăgeşti! Dezamăgirea e lucrarea ta. Dezamăgirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amăgi dacă nu m-aş lăsa amăgită.

Şi orice dezamăgire este o faptă bună, un serviciu, să pupăm mâna celui care ne dezamăgeşte, să îl pupăm pe obraji, să-i mulţumim frumos, să-l punem şi pe acatist vreo zece ani şi să ne despărţim! Că a alege să trăieşti mai departe lângă cineva care e specializat în a te dezamăgi şi o face cu plăcere, mi se pare prea mult.

Să învăţăm din prima lecţie: ne amăgim pentru că suntem plini de pretenţii şi de aşteptări de la ceilalţi, am vrea ca ceilalţi să fie aşa cum ne-ar plăcea nouă şi aşa cum am vrea să fim noi şi ne amăgim pe noi înşine că suntem aşa şi aşa şi aşa… Cumva, această dezamăgire să fie începutul cunoaşterii, începutul iubirii. Cine rezistă la zece dezamăgiri asumate şi încă îl mai iubeşte pe dezamăgitor, are şanse să-l iubească până la Judecata de Apoi. Între timp să-i spuneţi de fiecare dată că vă doare comportamentul lui şi că aţi ales să-l iertaţi şi chiar să-i cereţi să-şi ceară iertare… Dar singurul lucru important aici este să vă asumaţi consecinţele comportamentului său fără să-l acuzaţi pe el de cele pe care le înduraţi. Aţi ales asta şi vă asumaţi…

Da, nu putem trăi singuri pentru că viaţa e comuniune. Singurătatea este moarte. Când suferim în relaţie, tot moarte e, dar e o moarte urmată de înviere. Murim felului de a fi centrat pe mine şi înviem pentru celălalt. Nimeni nu scapă de moarte. Numai la învierea cea Mare vom scăpa de moarte. Dar putem alege să murim singuri şi trişti, iubind o pisică de rasă, sau să murim vii, înconjuraţi de fiinţe care ne iubesc şi pe care le iubim, în ciuda tuturor rănilor pe care ni le-am făcut unii altora şi a dezamăgirilor pe care le-am trăit de-a lungul timpului.

Monahia Siluana Vlad

Extras din „Deschide cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!