Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe.
Dar în schimb primea numai ironii. – Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd…
– Ia numi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos? – Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii.
Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! – Chiar Îl vezi pe Hristos? – Da, Îl văd! – Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte?
Zâmbeşte vreodată? – Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! – Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?
Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet.
Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe.
Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.
Vezi si: Ştiaţi că starea sufletului ne influenţează durata vieţii?
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale. Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă. În viaţă nimic nu este întâmplător.
Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.
V-am trimis rugăciunile din care veţi învăţa cum şi ce trebuie să cereţi de la Dumnezeu. Dacă veţi citi aceste rugăciuni cu luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet şi, odată cu ea, va veni uşurarea întru toate. Nu vă uit şi mă rog pentru voi. Să vă dea Dumnezeu răbdare şi deplină încredinţare în Dumnezeu. În aceasta este mântuirea noastră.
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale. Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă. În viaţă nimic nu este întâmplător. Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 101-102)