Sfânta Parascheva, cel mai mare pelerinaj din ţară. De ce este “Ocrotitoarea Moldovei”

17.000 de oameni stau deja la coadă la Sfânta Parascheva

Aproximativ 17.000 de persoane stau la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă în această dimineaţă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la rândul format pe străzile din spatele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt peste 17.000 de persoane. Aproximativ 7.000 dintre cei care stau la rând sunt pelerini veniţi din Voluntari, ei fiind aduşi de 140 de autocare.

Cei care ajung acum să se închine la racla Sf Cuvioase Sf Parascheva stau la rând de azi noapte de la ora 2,00. Mulţi dintre ei au ţinut să fie prezenţi la Mitropolie pentru a lua parte la procesiunea de scoatere a moaştelor din Catedrală, eveniment care a avut loc vineri dimineaţă la ora 06,00.

“Pentru pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi au fost tipărite 100.000 de exemplare din “Ghidul pelerinului”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, 250.000 de iconiţe plastifiate înfăşându-i pe Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfânta Parascheva, două pliante color despre vieţile celor doi sfinţi în câte 10.000 de exemplare. Toate acestea vor fi distribuite gratuit pelerinilor care vor veni la Iaşi”, a explicat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Conform sursei citate, anul acesta “Voluntarii Sfintei Parascheva” sunt în număr de 120 de laici şi 40 de preoţi.

“Laicii vor fi prezenţi şi la Gară sau în anumite puncte de informare din oraş unde să îndrume pe pelerini, în catedrală şi în curte sau de-a lungul rândului. Cei 40 de preoţi vor merge, la anumite intervale orare, de-a lungul rândului de pelerini pentru a discuta cu ei, a le răspunde la întrebări, a le aduce la cunoştinţă anumite informaţii.

Există un program numit “Hrană pentru pelerini”, prin care Biroul de Asistenţă Socială al Mitropoliei oferă 30.000 de pachete care constau în alimente ambalate, patiserie ambalată, ceai cald, cafea, în perioada 11-15 octombrie. La aceste pachete se adaugă ceai cald în fiecare noapte în intervalul 21.00-06.00. Desigur, vor mai fi şi alte instituţii bisericeşti sau laice care vor oferi hrană, ceai sau cafea”, a spus preotul Constantin Sturzu.

Municipalitatea ieşeană a anunţat că pe străzile din apropierea Mitropoliei vor fi amplasate şase ecrane de mari dimensiuni.

“Pe ecranele mari situate de-a lungul rândului pelerini vor putea vedea şi auzi slujbele din catedrală, vox-pop-uri cu pelerini care au venit în alţi ani, cuvinte duhovniceşti, vor afla informaţii utile despre program sau despre cum să se închine când ajung la sfintele moaşte. Nu va fi transmisie continuă, vor exista şi momente de pauză, desigur”, a mai spus preotul Constantin Sturzu.

Primul pelerin care s-a închinat la moaşte, o femeie de 76 de ani care a stat aproape o zi la rând

Prima persoană venită în pelerinaj care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost Elena Săbiuţă, o femeie în vârstă de 76 de ani, din Piatra Neamţ. Ea spune că a aşteptat 22 de ore acest moment.

“Am venit aici să ne încărcăm cu Duh Sfânt. Stăm la rând de ieri dimineaţă de la ora 9,00. Am avut noroc. Anul acesta a fost cald, nu a mai plouat şi nu a mai fost aşa de frig. Eu am venit însă pregătită. Am în geantă o păturică. Vin aici de 14 ani. Vă spun drept, prima dată când am venit dimineaţa la procesiunea de scoatere a moaştelor am fost foarte impresionată. Am simţit un fior în tot corpul, aşa de mult m-a impresionat. De atunci nu am lipsit în niciun an”, a spus Elena Săbiuţă.

 

Sfânta Parascheva, tradiţii şi obiceiuri

Conform credinţei populare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie. Se spune că dacă nu ţii cont de toate acestea te vei alege cu dureri de cap şi de ochi. O altă superstiţie străveche spune că, printre bucăţele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie nuci, castraveţi sau pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la bunul Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. În popor se spune că dacă eşti însărcinată este recomandat să împarţi din bucătele tale cu copiii sărmani. Astfel, Sfânta Parascheva te va ocroti la naştere, iar naşterea copilului va fi una uşoară şi lipsită de dureri.

Mai mult decât atât, se fac şi unele previziuni ale vremii în funcţie de cum este vremea în ziua în care Sfânta e prăznuită, adică 14 octombrie.

Sursa: Pro TV

error: Content is protected !!