Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. Adevăratul nume după căsătorie

Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. Adevăratul nume după căsătorie

Arhimandritul Efrem vorbește într-o predică despre taina căsătoriei și felul în care trebuie să se comporte soții pentru a fi în acord cu preceptele bisericești.

„Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.

Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere iertare”, spune părintele, potrivit sfantulmunteathos.wordpress.com.

„Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul. Nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia”

Barbatul si femeia in casatorie

Apostolul Pavel nu face nici un compromis atunci cand este vorba de egalitatea fireasca a barbatului cu femeia in cadrul casatoriei. Iubirea este reciproca: „Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului” (I Corinteni 7, 3).

Insa in Efeseni cap 5, lucrurile par sa mearga in alta directie: femeia trebuie sa se spuna barbatului (vers. 22), iar barbatul in schimbul supunerii sotiei, trebuie sa-si iubeasca femeia (vers. 25). Si apostolul Pavel justifica acest fel de relatie cu relatia Hristos-Biserica. Este oare aici una din concesiile pe care le face apostolul Pavel culturii vremii sale, dar pe care o accepta teologic prin legatura Hristos-Biserica? La prima vedere, asa pare sa fie cazul. Trebuie mai intai observat ca apostolul Pavel foloseste in majoritatea cazurilor, in textele de care ne ocupam, un limbaj inclusiv.

Legatura barbat-femeia in casatorie

Cand vorbeste de barbat este subinteles ca se refera si la pozitia similara a femeii si invers. Caci intreaga argumentare se incheie cu sublinierea idealului casatoriei. Mai intai, barbatul si femeia sunt madulare ale trupului lui Hristos (vers. 29), deci subliniaza valoarea sacramentala a casatoriei, unde nu poate fi inegalitate. Dar chiar daca presupunem ca fiecare madular indeplineste, in cadrul casatoriei, functii deosebite, dupa darul lui Dumnezeu, idee de altfel scumpa lui Pavel, totusi casatoria creeaza „un trup”. Si Pavel incheie expunerea sa cu citatul versetului clasic din Geneza 2, 24.

In continuare apostolul Pavel distruge, cu acelasi argument al trupului unic al casatoriei, ideea dominanta a culturii vremii. Barbatul este stapan al femeii: „Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia” (I Corinteni 7, 14).

Iata deci o exemplificare a limbajului inclusiv folosit de Pavel. Exista totusi o nuanta de deosebire fata de principiul casatoriei creatiei: ideea de stapanire, care desigur provine din limbajul culturii vremii sale. Dar stapanirea este si ea reciproca, nu unilaterala. Astfel in Efeseni cap. 5 se vorbeste numai de supunerea femeii fata de barbatul sau, ca o consecinta a supunerii Bisericii lui Hristos, dar in I Corinteni 7, 4 supunerea devine obligatie reciproca.

Legatura fizica a barbatului cu femeia lui este absolut imperativa, si aici apostolul Pavel nu face nici o concesie, desi o prezinta ca pe un sfat al lui: „Sa nu va lipsiti unul de altul decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana din pricina neinfranarii voastre” (I Corinteni 7, 5).

Contextul este foarte corintean si prezentarea argumentului este pe masura. Apostolul Pavel pare sa sugereze o incompatibilitate intre post si rugaciune cu relatia fizica barbat-femeie. Daca acest lucru ar fi adevarat, ar insemna ca ar trebui sa adaugam la lista incompatibilitatilor si mancarea, care creeaza incompatibilitate cu postul si rugaciunea, mai ales in forma abuziva de imbuibare a pantecelui.

Aici nu este vorba de incompatibilitati, ci este vorba de ideea scumpa a ascezei, a infranarii, care trebuie sa domine viata crestinului. De aceea apostolul Pavel spune clar si ferm: casatoria nu este prilej de satisfacere necontrolata a instinctelor fizice ale omului: „Caci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra; sa va feriti de desfranare. Ca sa stie fiecare dintre voi sa-si stapaneasca (ideea de infranare prin asceza temporala) vasul sau in sfintenie si cinste.

Nu in patima poftei cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu” (I Tesaloniceni 4, 3-5). Ideea infranarii prin asceza este si mai clara in versetul urmator, I Tesaloniceni cap 4, 6: „Si nimeni sa nu intreaca masura in aceasta privinta, ca Domnul este razbunator pentru toate acestea.”

Asadar este gresit sa culpabilizam legatura fizica a barbatului cu femeia, atunci cand este vorba de mantuire. Ea poate sa devina o piedica datorita abuzului, dar este o piedica la fel de mare cum este, de exemplu, abuzul de mancare, imbuibarea pantecelui. Toate sunt lasate de Dumnezeu, toate sunt bine create de Dumnezeu, si numai intrecerea masurii, de care vorbeste apostolul Pavel, constituie pacat si invartoseaza inima pentru mantuire. infra-narea este singurul condiment care da gust mantuitor la tot ceea ce face omul in viata lui pamanteasca.

Contrar unor asteptari, apostolul Pavel nu este campionul ascezei complete si permanente, care poate sa insemne o negare pacatoasa a ceea ce a creat Dumnezeu, dar el este, cu siguranta, campionul ascezei prin infranare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!