Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea – Voinţa necesară Desăvârşirii omului.
Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.
Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea.
Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă.
Omul, în genunchi în faţa lui Dumnezeu, este mult mai mare.
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.
Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare.
Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.
Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa.
Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem.
Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie.
Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.
Citeşte mai degrabă ceea ce atinge inima decât ceea ce depărtează mintea.
În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie.
Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie.
Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
Nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie.
Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
Dacă oamenii ţi-ar face dreptate, Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti?
Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.
Copiii născuţi în fărădelege sunt martorii vii ai fărădelegilor părinţilor lor dacă stai să socoteşti bine.
Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti.
Eu nu mă răzbun; are cine.
Iubirea, prin natura sa, ocupa acelasi loc cu mistica. Ea e spirituala si nu poate fi asimilata organizarii fizice si trupesti.
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?
Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar are pedeapsă.
Ne întâlnim în prezent cu… viitorul trecutului.
Dacă oamenii, rudele ţi-ar face binele, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne?
Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere – singura cale care poate învăţa ceva pe oameni.
Cea mai lungă cale este cea de la urechi la inimă, adică de la informaţie la convingere.
Cauza bolilor: desfrânarea. Medicamentul: înfrânarea.
Nu suntem din maimuţă, dar mergem cu paşi repezi spre ea.
Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.
Creştinismul nu e doar o afacere de duminică, ci e o strădanie de toate zilele.